George Surugiu
Cadru didactic asociat, Universitatea din Bucureşti
Titlul lucrarii: In Kosovo, conflictul intre civilizatii n-a mai avut loc. Despre cum se câştigă un război şi se poate rata o pace
Sustinere in sectiunea: Interculturalitate si globalism
Scurta descriere a lucrarii:
„Albanezii sunt musulmani de peste cinci sute de ani, şi nu au nevoie de străini să le spună cum trebuie să-şi practice credinţa”. (Rexjep Boja, Muftiul Kosovo-ului)
„Când am văzut că [saudiţii ]distrug cimitirul, ne-am strâns câţiva, ne-am pus uniformele [gherilei UCK, de culoare neagră] şi le-am zis, în engleză, că pot pleca din Kosovo pe picioarele lor sau în bucăţi uşor de cărat... N-am luptat împotriva sârbilor ca să vină arabii să ne spună ce e bine şi ce nu.” (Fost comandant local al gherilei albaneze UCK, intervievat de autor la Priştina, în august 2005).
Subiectul acestui text este Kosovo.
Dar, pentru început, imaginaţi-vă următorul tablou: un oraş aglomerat, plin de tinere şi tineri îmbrăcaţi după ultima modă italiană, cu magazine în care Johhny Walker face casă bună cu berea Tuborg, chioşcuri pline de DVD-uri cu ultimele producţii holywood-iene şi cafenele în care, pe lângă pizza şi capuccino, poţi savura ultimele hituri lansate de Eminem, Shakira sau Britney Spears. Să fie un oraş din Italia? Franţa? Grecia? Nu, este Priştina, capitala Kosovo-ului.
Fosta provincie autonomă sârbă din cadrul Iugoslaviei, acum de facto un protectorat internaţional administrat de ONU, deţine încă atributele necesare pentru a (re)deveni, în orice moment, o „regiune fierbinte”. Reţeta kosovară – aşa cum este ea văzută în redacţiile de ştiri de pe mapamond – include un conflict „amorţit”, într-o societate post-comunistă şi puternic tradiţionalistă, marcată de sărăcie, corupţie şi crimă organizată, în care fiecare bărbat are o armă de foc iar ofensele sunt plătite cu sânge. Toate acestea se petrec pe un petec de pământ cât două judeţe ale României, locuit de 2 milioane de oameni – una dintre cele mai tinere populaţii ale Europei – dintre care majoritatea, deşi de religie musulmană, apreciază la superlativ cultura (inclusiv cea de masă) occidentală.
Analiza de faţă încearcă să infirme imaginea Kosovo-ului ca spaţiu al conflictului între civilizaţii, în sensul tezei lui Samuel Huntington[i]. Demersul nu vizează critica generală a teoriei lui Huntington, ci încearcă să ofere, pe baza experienţei directe a autorului în regiune, argumente pentru invalidarea ei în cazul conflictului din Kosovo. Motivul ţine de aparentul paradox, vizibil la tot pasul în provincie: îmbrăţişarea de către o populaţie musulmană – albanezii kosovari[ii] – a valorilor culturale şi materiale occidentale, corelată cu evidenta cantonare a religiei şi practicilor religioase în sfera spaţiului privat.
În ce măsură este vorba de o orientare pragmatică la nivelul elitelor sau/şi al comunităţii albaneze kosovare menită să asigure sprijinul Occidentului pentru ideea unui Kosovo independent de Serbia şi în contextul războiului împotriva terorismului, cu precădere a extremismului islamist? În ce măsură putem vorbi despre un model, posibil de urmat, pentru reconcilierea Islamului cu valori occidentale precum liberalismul consumatorist, toleranţa pentru minorităţi (religioase, etnice, sexuale etc.), drepturile femeilor şi, mai ales, separarea religiei de politic?
Carificarea caracterului conflictului din Kosovo – a fost un război între două religii/culturi/civilizaţii sau între două naţiuni? – este absolut necesară, câtă vreme confuzia întreţinută în şi de mass-media internaţionale mistifică realitatea şi, în plus, slujeşte interesele politice ale unor părţi implicate, direct sau indirect, în polemică. În acelaşi timp, evaluarea condiţiilor în care o populaţie musulmană se angajează în mod conştient în construirea unei societăţi de tip european, bazată pe valorile democraţiei occidentale, poate crea o breşă în propaganda aberantă a Al-Qaida, pentru care Kosovo nu este altceva decât unul din teatrele de luptă ale „jihad-ului globalizat”. În final, opţiunea europeană, seculară, a albanezilor din Kosovo, în măsura în care nu este vorba de o orientare de moment ce ar putea fi invalidată de evoluţia post-conflict a societăţii kosovare, poate sprijini eforturile de stabilizare a regiunii, indiferent de rezultatul negocierilor pentru statutul final al provinciei
[i] Samuel Huntington, „The clash of civilizations?”, Foreign Affairs, nr. 72 (3), 1993, pp. 22-49;
[ii] Folosesc termenii „kosovar” / „kosovară” în sensul de apartenenţă a respectivelor grupuri de persoane la spaţiul geografic respectiv şi nu cu referire la existenţa unei (ipotetice sau nu) „naţiuni a Kosovo-ului”.