Adrian Basaraba

Lect. univ. drd., Facultatea de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării
Universitatea de Vest din Timişoara

Titlul lucrarii: Banatul - spatiu multi- sau intercultural?

Sustinere in sectiunea: Interculturalitate si globalism

Scurta descriere a lucrarii:

Lucrarea are drept obiect prezentarea şi analiza structurii etnice a populaţiei Banatului în perioada 1900-2002. Din evoluţia acestei structuri pe parcursul celor peste 100 de ani, rezultă că Banatul a fost şi rămâne (chiar dacă în proporţii mai reduse în prezent) un spaţiu cu o multiculturalitate aparte, realizată prin concursul mai multor factori de natură politică şi geostrategică, în care în Imperiul Habsburgic s-au realizat dislocări semnificative de populaţie, aparţinătoare celor mai diverse etnii ale Europei, care au fost adunate în creuzetul naţionalităţilor din Banat.    

Chiar dacă, aşa cum au arătat mai mulţi autori care au studiat relaţiile interetnice din această zonă, în Banat a fost şi este prezent un aşa-numit „şovinism al prosperităţii”, acesta nu a afectat în mod decisiv relaţiile dintre comunităţile etnice. Astfel, în Banat lipseşte imaginea duşmanului secular, care a făcut atâta rău tuturor, deoarece frustrările nu au avut nici anvergura şi nici durata din alte părţi, din Transilvania, de pildă.

În plus, comunicarea între minorităţile din Banat a fost întotdeauna remarcabilă, suportul său fiind plurilingvismul practicat în toate comunităţile etnice minoritare. Germanii, de exemplu, folosesc, alături de limba maternă, româna şi maghiara; sârbii şi bulgarii sunt bilingvi din totdeauna, româna fiind însuşită de preferinţă ca a doua limbă în familiile lor; evreii sunt multilingvi. O altă componentă a fenomenului intercultural din Banat este prezenţa familiilor mixte din punct de vedere etnic.

Aceste elemente alături de altele (cum ar fi: elemente comune de civilizaţie şi cultură materială, influenţe reciproce în sfera habitatului, portului, activităţilor de toate zilele etc.) ne fac să considerăm că Banatul este şi un spaţiu intercultural, ce are la bază un original comportament permisiv care a dat posibilitatea fiecărei etnii să se integreze în istoria comunitară, fără a se simţi agresată de „băştinaşi”, fie ei majoritari sau minoritari. Permanenta raportare la aceleaşi probleme cotidiene, a făcut ca preocuparea de explorare în comun a soluţiilor practice la problemele comunitare identice să genereze o coeziune socială naturală, adică fără apel la normativitatea de tip instituţional. Diversitatea etnică a fost percepută ca sursă de amplificare a soluţiilor alternative pentru problemele comunitare, identice în esenţa lor, în arealul bănăţean contactele interetnice cotidiene nu au fost, deci, orientate de obligaţiile exogene ale cetăţeniei comune sau de „achitarea” unor datorii de natură instituţională, ci din nevoia endogenă de atenuare a orizonturilor de aşteptare faţă de proiecte comunitare globale.


HPS.ro: Web Design | Papetarie | HPS.ro: Optimizare Site