Banii sunt un factor motivator şi important pentru oameni, iar remuneraţia redactorilor trebuie să fie în primul rând, echitabilă. Recompensele financiare insuficiente nu pot fi compensate prin relaţii interumane bune, deşi o parte din echipele locale de manageri încearcă să mai reducă din gustul amar al salariilor mici, prin relaţii de prietenie sau excursii cu colegii. Auto-motivarea poate funcţiona doar pentru scurt timp şi are nevoie să fie întărită constant de recompense. Meritul trebuie să fie măsurat şi recompensat regulat, dacă vrem să-l încurajăm şi să-l susţinem.
Pentru a-i motiva pe redactori, e nevoie ca recompensa să fie şi să varieze în funcţie de performanţă. Conceptul e simplu, dar implementarea lui nu e uşoară. Oricum, merită încercat. Pentru a avea efect, recompensa trebuie „croită” după fiecare individ, însă doar ca parte din conceptul de compensare ca între Câteva criterii de bază sunt esenţiale pentru ca recompensele să fie eficiente: recompensarea trebuie să se facă rapid, trebuie să fie distinct şi direct legată de performanţă, trebuie să fie irevocabilă, trebuie să fie compatibilă cu locul de muncă, trebuie să fie semnificativă. De asemenea, recompensele trebuie să fie cunoscute, inteligibile şi posibil de atins.
Prin urmare, jurnaliştii din presa argeşeană îşi doresc să beneficieze de recompense pe măsura muncii depuse sau să ajungă vedete. Sunt puţini cei care vor neapărat să ajungă ierarhic mai sus sau care îşi doresc să se bucure prin activitatea zilnică depusă de un respect aparte din partea colegilor de redacţie.
Astfel, cei mai mulţi s-au plâns că nu au week-end-urile libere, nici măcar sâmbăta, pentru că evenimentele nu pot fi programate la comandă, aşa că de multe ori trebuie să renunţe şi la singura lor zi liberă. Îngrijorător este faptul că foarte mulţi nu vor să lucreze cu redactorii începători, ceea ce nu este normal, pentru că ideea de competiţie deschisă trebuie să funcţioneze onest şi corect. Este destul de grav că angajările se fac pe baza unor interviuri sumare şi că puţini directori preferă concursurile stricte sau personal cu studii de specialitate, pentru că pot pătrunde în breaslă gazetari, care n-au habar de presă sau de această meserie şi care pot afecta în mod direct nivelul şi calitatea mass-media argeşene. Interesant este că la un moment dat, chiar directorul cotidianului „Argeşul”, Mihai Golescu se plângea într-un editorial din 17 octombrie 2006 de „pipiţele cu fuste scurte şi minte puţină, care au invadat presa locală şi care vin de decor la conferinţe, fără să pună o întrebare, doar pentru a face impresie”.
Cei mai mulţi redactori stau cam între 6 şi doi ani, iar apoi, dacă nu sunt mulţumiţi financiar sau nu cresc ierarhic fie migrează la o altă publicaţie, fie se retrag, încercând să-şi găsească o slujbă mai bine plătită, chiar dacă declară că microbul gazetăriei nu va fi dat uitării prea uşor, însă nevoia de securitate materială, dorinţa unui trai decent, ideea de a avea o familie de care trebuie să ai grijă, reuşesc să atârne de multe ori destul de greu în decizia de a face meseria care-ţi place sau pe cea care îţi asigură banii, necesari vieţii de zi cu zi. Există preocupare pentru motivarea angajaţilor din presa argeşeană, dar trebuie găsite cele mai bune metode să ajungi acolo unde trebuie, iar managerii locali se află încă într-o permanentă căutare a unei stării de echilibru, pe o piaţă liberă, în care primează profitul, dar şi calitatea şi felul în care-ţi gestionezi resursele umane, fără de care nu poţi să atingi performanţa dorită.