Aproape toate mediile de informare au suscitat, cel puţin la începuturile lor, două tipuri de discursuri, pe cât de opuse, pe atât de vehement susţinute/denunţate de către partizanii, respectiv opozanţii lor. Este vorba, din partea susţinătorilor acestor – fiecare la vremea lor – noi media, despre un discurs laudativ la adresa potenţialului lor de informare şi educare, în opoziţie cu un discurs de „denunţare” a influenţei nefaste pe care aceste noi media le-ar putea avea asupra utilizatorilor, în special a celor tineri şi asupra copiilor, prin coţinutul promovat (violenţă, sexualitate şi erotism) - care poate duce la dezechilibre în dezvoltarea normală a acestei categorii de utilizatori, precum şi la degradarea unor valori sociale – dar şi prin simplua lor utilizare, prin cosum, dat fiind că aceste media sunt considerate (şi studiile au arătat că în mod justificat) a fi cronofage.Internetul, mai mult decât celelalte media, a dus această dispută la extremă, furnizându-le, atât susţinătorilor, cât şi „detractorilor”, argumentele necesare. Astfel, accesul nelimitat la informaţie, poate fi un lucru bun dacă se are în vedere democratizarea cunoaşterii, sau un lucru rău dacă ne referim la lipsa oricărei instanţe care să reglementeze difuzarea informaţiei în spaţiul virtual (site-uri pornografice, xenofobe, violente sau care promovează violenţa sau incită la ură rasială coexistă cu site-uri culturale şi/sau educative). Mai mult, trecând peste această problemă a conţinutului (stabilind că există site-uri cu potenţial educativ/formativ), se pune problema utilizării de facto a acestor site-uri. Sunt ele realmente accesate de către tineri, cei care, de cele mai multe ori sunt vizaţi? Sau, aşa cum susţin opozanţii acestor media, avem de-a face cu un utilizator iremediabil pasiv, leneş sau lenevit, care percepe acest nou medium doar ca mijloc de divertisment, plasându-l automat într-un registru al loisir-ului, opus celui şcolar/educativ?Pornind de la acest cadru de discuţii am încercat, printr-o cercetare exploratorie de factură calitativă, să vedem modul concret în care este utilizat internetul de către adolescenţi. Astfel prin interviuri semi-direcţionate pe un eşantion de liceeni din Bucureşti (eşantion diversificat pe vârstă, sex, şi tipul de liceu) am studiat utilizarea internetului pe două mari paliere: pe de o parte am vizat latura factuală (încercând o descripţie cât mai extinsă a pattern-urilor concrete de utilizare) şi, pe de altă parte am vizat autopercepţia asupra utilizării (adică modul în care tinerii percep influenţa utilizării internetului în relaţiile sociale, în utilizarea altor media, în situaţia şcolară etc.).
În această lucrare voi prezenta – în cele două registre descrise mai sus, al utilizării efective şi al autopercepţiei – utilizarea internetului de către liceeni în relaţie cu activitatea şcolară. Este internetul un mediu cronofag? Dacă da, ia el din timpul alocat şcolii sau din timpul alocat altor media? Sau, de ce nu, din timpul pentru alte activităţi, ne-mediatice foarte importante în dezvoltarea acestor tineri? Este internetul utilizat pentru informaţie şcolară? Este complementar şcolii sau se substituie acesteia? Dacă da, schimbă obişnuinţele de consum mediatic dezvoltând un utilizator activ? Schimbă modul de raportare al elevilor la infomaţii/cunoştinţe? Dar al profesorilor? Bref, este perceput ca având o influenţă mai degrabă popzitivă sau mai degrabă negativă asupra situaţiei şcolare? Acestea sunt câteva dintre întrebările la care încercăm să dăm un răspuns, valid nu din perspectivă statistică, ci ca descripţie a modurilor de utilizare efectivă regăsibile în situaţia cotidiană de consum al internetului de către adolescenţi.