COMUNICARE INTERNĂ – REVISTA COMPANIEI – FORMA ŞI FONDUL PUBLICAŢIEI – OBIECTIVE – RISCURI, GREŞELI, AMENINŢĂRI

Modă sau necesitate?! În ultimii ani, marile companiile româneşti încep să descopere aşa-numita presă de întreprindere. Lipsite poate nu neapărat de resurse, cît de tradiţie, de modele şi de îndrăzneală, publicaţiile interne ale firmelor româneşti sînt în cea mai mare parte o caricatură a ceea ce înseamnă gazetăria din „lumea reală”: subiecte anoste, propagandistice, "de bine", unghiuri de abordare prezivibile, care reflectă strict punctul de vedere al conducerii, grafică şi ilustraţii la nivel de amatori. Asemenea „produse”, deşi sînt percepute în interiorul organizaţiilor, la nivelul managementului, dacă nu bune şi foarte bune, atunci măcar "mai mult decît nimic", nu au totuşi cum să sprijine comunicarea internă şi nici cum să contribuie temeinic la consolidarea culturii organizaţionale. Din contra, distrug credibilitatea echipei care se ocupă de comunicare şi creează printre angajaţi sentimentul frustrant că sînt risipiţi bani doar ca să-şi justifice posturile şi salariile nişte oameni care oricum nu produc nimic, nu vînd nimic, nu fac nimic.
Dincolo de problemele de redactare şi de organizare, specifice oricărui proiect editorialistic, această lucrare îşi propune să evidenţieze obiectivele revistelor / publicaţiilor interne (a informa, a motiva, a coagula forţe etc.) explicînd rolul, sensul şi valoarea lor în sînul organizaţiilor.
Aşadar, ce poate face şi nu poate face publicaţia internă a unei companii? Ce trebuie şi ce nu trebuie să facă? Cu cine, cînd, cum şi, mai ales, de ce? Toate acestea în condiţiile în care, deja, mediul electronic, cu variantele pe care le propune - newsletter, blog - pare o alternativă mai ieftină, mai simplă şi mai modernă la vechile publicaţii tipărite.