Filosofia comunicării parcurge la sfârşitul sec. XX una dintre cele mai prolifice perioade ale sale. Dar începutul stă în filosofia lui Locke şi a empirismului clasic englez. Aici se pun bazele cercetării semantice, dar totodată aici începe criza metafizicii prin semnele analizei logice a limbajului. Quine sau Carnap aveau să regăsească aici teme centrale ale “deconstrucţiei” limbajului metafizic, şi tot aici regăsim temele centrale ale “cotiturii” pragmatice reuşite ulterior de James sau Peirce.În fond, toată problematica se circumscrie unei epistemologii comunicaţionale, paradigma fiind aceea a încercării unei reconcilieri alethice între obiectul de cunoscut, subiectul cunoscător şi cuvântul situat între ei.