Nicolae Perpelea

Cercet.şt. - Institutul de Sociologie, Academia Românã 

Conf.univ. (asociat) - Univ. Bucureşti 

Titlul lucrarii: Mecanisme sociale de echilibrare etica. Rusinea, vinovatia si mania in noul spatiu public

Sustinere in sectiunea:
Scurta descriere a lucrarii:

          Scopul principal al acestei cercetãri este relevarea unor mecanisme sociale de formare a dimensiunii „emoţionale” a spaţiului public, aceea în care indivizii, grupurile şi comunitãţile negociazã cotidian procedurile de vizibilizare a problemelor publice.

Au rãmas oare datoare ştiinţele comunicãrii şi psihosociologia cu modele comprehensive faţã de noile exigenţe de expresie a normelor şi emoţiilor colective din spaţiul public? Hiper-teoriile sociale, precum cele fundate de Durkheim, Mauss, Weber, sau Pareto, lucreazã cu modele în care emoţiile sunt tratate „generic”. În mod explicit, aceste modele vizeazã „sentimentele sociale” ca fundament pentru valori, fenomenologia emoţiilor fiind doar o sursã - de care nu trebuie sã ţinem prea mult seama - pentru „invariant” („sentimentul religios”, „mana”, „autoritatea charismaticã”, „conduitele raţionale”). Construcţia modelelor de personalitate ar trebui sã se facã prin raportare la „forţa normativã” fundatã în valorile acreditate de „sentimentul social general”. Or, lumea vieţii trãite este ţesutã din rezonanţe afective care dureazã dincolo de „percepţia valorilor” cãlãuzitã de unele stereotipuri etice. 

Modelul de analizã introduce conceptul de „mecanism social” ca intermediar între „legi” şi „descripţii”. Aceste mecanisme ne îngãduie explicaţii, dar nu predicţii. Pentru o înţelegere „rapidã”, pare a fi bunã o pildã oferitã de psiho-biografi: Poate cã pentru fiecare copil care devine alcoolic ca „rãspuns la un mediu alcoolic”, un altul se va feri de alcool ca de dracu’, tocmai ca rãspuns la „acelaşi mediu” (G.Vaillant, „The Wisdom of the Ego”, 1995). 

Cercetãri de acest gen ne-au sugerat sã analizãm fenomenologia „conversiunilor emoţionale”. Utilizând acest înţeles al conceptului de „mecanism social”, în aceastã susţinere se va încerca o explicaţie a echilibrelor etice în cadrul cuplului emoţional ruşine-vinovãţie-mânie. 

În ce mãsurã, oare, mânia, indignarea şi, uneori, ruşinea mãrturisitã deschis (evident, uneori prin expresii ipocrite de soiul „Vai dragã, ce ruşine mi-e cã...”) sunt asimilate de spaţiul public ca forme de protest social?