Silvia Nicolescu Făt

Asistent.univ.drd.- Universitatea Bucuresti, Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei

Titlul lucrarii: Dinamici identitare. Repere psiho-sociale si educationale

Sustinere in sectiunea:
Scurta descriere a lucrarii:

    În articolul de faţă ne propunem elucidarea câtorva aspecte privind construcţia socială  a identităţii culturale, componentă esenţială a practicilor educative, dar şi a reprezentărilor sociale ale indivizilor.

    Individul a devenit în mod progresiv figura centrală a societăţilor contemporane. Conştiinţa propriei identităţi este dată de raportarea constantă la lumea exterioară. Individul îşi derulează existenţa afiliat diferitelor instituţii, şcoală, familie, grup religios, etnic, afiliere care, de altfel, constituie dispozitivul central de identificare socială. Este evidentă ideea conform căreia identitatea se construieşte în cadrul interacţiunilor sociale între indivizi, grupuri, prin intermediul experienţelor particulare.

    Fenomene precum crizele identităţilor naţionale, reconstrucţia identităţilor religioase sau familiale fac necesară o redefinire a noţiunii de identitate. O astfel de schimbare a opticii tradiţionale comportă mutaţii profunde în cadrul instituţiilor socializatoare şi a practicilor educative exersate de acestea. Structura patriarhală şi autoritară a familiei, specifică perioadei arhaice, este astăzi repudiată. Instituţie primară cu rol educativ, familia se caracterizează actualmente prin prin promovarea potenţialităţilor fiecarui membru, prin negociere şi învăţare de startegii adaptative.

    Sentimentul identităţii rămâne susceptibil de a evolua. Parcurgerea etapelor vieţii induc invariabil evoluţii şi identitare mai mult sau mai puţin dificile, pozitive sau negative care reclamă reamenajări, ajustări identitare.      

    Dimensiunea socială a identităţii este reprezentată de sentimentul  apartenenţei la grupuri sociale restrânse sau extinse, variabile cultural şi istoric, de aceea putem vorbi despre afirmarea unei identităţi multiple, bazata pe un sentiment pluridimensional al apartenenţei.                                        Marcajele sociale în forma lor obiectivă, instituţională, constituie o realitate tangibilă, în virtutea tradiţiei vechilor ritualuri de iniţiere care marchează trecerea de la copilărie la vârsta adultă, de la o etapă considerată asocială la etapa de  intrare matură în viaţa socială. Dacă prima copilărie pune accent pe dezvoltarea componentelor « intra-familiale » ale identităţii sexuale şi genealogice, copilăria secundă este prin excelenţă vârsta inscripţiilor grupale şi a proceselor de învăţare.

    Identitatea culturală comportă decriptori identitari legaţi de valori şi coduri normative specifice unui grup socio-cultural. Putem vorbi de asemenea de o identitate interculturală în cazul interacţiunii diferitelor culturi, organizată în jurul unuei pluralităţi de sisteme autonome dependente de contextul în care ele funcţionează si care au ca punct de intersectie cadrul axiologic. Modalităţile prin care cultura influenţează dinamica personalităţii sunt variate şi dezvoltă la nivel individual strategii complexe de adaptare: conservatoare, sincretice, oportuniste, sintetice (cadrul de referinţă poate fi raportarea la o cultură unică sau una articulată).

    La un nivel surclasat, sentimentul apartenenţei la umanitate poate crea identitatea planetară.