Ionel Narita

Titlul lucrarii: Relatiile Publice intre teorie si practica

Sustinere in sectiunea:
Scurta descriere a lucrarii:

    Statutul teoretic al disciplinei „relaţii publice” este incert şi afectat de confuzii. Fără pretenţia unei soluţii definitive, lucrarea îşi propune să ofere o perspectivă asupra naturii relaţiilor publice care ar putea servi ca punct de plecare pentru discuţii şi clarificări viitoare.

    Faptul că definiţiile relaţiilor publice sunt numeroase este bune cunoscut. R. Harlow şi echipa sa contabilizau peste 470 de definiţii acum câteva decenii. De atunci, numărul acestora a crescut. Definiţiile relaţiilor publice diferă nu numai în ce priveşte diferenţa specifică, ci şi genul proxim. Specialiştii nu cad de acord dacă relaţiile publice sunt o ştiinţă sau o activitate practică. Soluţia de compromis adoptată de unii cercetători că relaţiile publice sunt „atât ştiinţă cât şi artă” nu poate fi mulţumitoare, deoarece sporeşte confuzia. Însuşi faptul că s-a ajuns la o asemenea formulă hibridă atrage atenţia că sunt necesare unele Distincţii care să ofere o perspectivă mai clară asupra relaţiilor publice.

Distingerea componentei ştiinţifice sau teoretice de componenta practică a relaţiilor publice este necesară deoarece, altfel, nu ar fi clar care este domeniul şi care sunt metodele de cercetare specifice relaţiilor publice ca ştiinţă şi care sunt temeiurile acţiunii practice în arealul relaţiilor publice. De bună seamă că, pentru a susţine activitatea de relaţii publice ca una necesară şi indispensabilă, trebuie fundamentată ştiinţific; un asemenea demers nu este posibil decât prin delimitarea unei ştiinţe a relaţiilor publice cu un domeniu sau o metodologie proprie.

    În acest sens trebuie să distingem, pe de o parte, între „relaţiile publice” ca disciplină ştiinţifică şi „activitatea de relaţii publice” ca aplicaţie practică. Dacă prima componentă are un caracter teoretic, a doua are un caracter aplicativ, fiind fundamentată prin prima. Discuţiile privind prioritatea componentei practice sau a celei teoretice în ce priveşte relaţiile publice ca şi orice altă preocupare de acest tip, nu-şi au rostul; ele nu pot fi ierarhizate. Nu se poate imagina o teorie a relaţiilor publice fără a ţine seama de realităţile practice şi nu se poate constitui o activitate coerentă de relaţii publice fără a o întemeia ştiinţific. Practica relaţiilor publice, fără un suport teoretic bine conturat, nu ar face decât să se desfăşoare la întâmplare, cu rezultateîndoielnice.

    Domeniul pe care îl are în vedere disciplina teoretică „relaţii publice” este constituit dintr-o specie a relaţiilor interumane, şi anume, din relaţiile publice, adică, din acele relaţii care sunt accesibile, aici, „public” trebuie considerat ca opus atât lui „subiectiv” cât şi lui „privat”. O asemenea situaţie, în care atât obiectul de studiu, cât şi disciplina care îl studiază au aceeaşi denumire, nu este singulară. De pildă, „istorie” este atât nume al disciplinei, cât şi a obiectului său. Întâlnim aceeaşi situaţie şi pentru „sintaxă”, aceasta este atât o ramură a semioticii, cât şi structura unui sistem lingvistic. Am putea spune că „relaţiile publice” reprezintă sintaxa unei organizaţii.

    Prin urmare, considerăm că se obţin clarificări metodologice importante dacă se acceptă distincţia între relaţii publice ca relaţii interumane cu un anume specific, relaţii publice ca disciplină ştiinţifică şi relaţii publice ca activitate. Lucrarea îşi propune să Fundamenteze şi să investigheze consecinţele acestei distincţii.