Mihaela Cernauti-Gorodetchi

Titlul susţinerii: "Lecturile copilariei: dust or magic"

    Instituţie reprezentată: 

    Reprezentanţi: Mihaela Cernauti-Gorodetchi

    Profesie: Conferentiar Doctor

   

    Sectiune: Comunicare şi societate

    Ziua sustinerii: Sâmbătă 14 mai

     In Romania, literatura pentru copii este o perpetua Cenusareasa-blocata-in-conditia-umila. Tentativele de valorizare/„recuperare” a genului sint izolate si, in general, ignorate. Sistemul educational este interesat, cel mult, de aspectele metodice ale predarii unei categorii de texte asociate automat cu o anumita categorie de virsta (vag definita, reprezentata si delimitata). In productia de carte de la noi, cu exceptia unor putini (nu destui!) editori cu adevarat profesionisti, abunda amatorismul cras si tendinta marcata de „a fenta” legea copyright-ului. Produsele artistice derivate (inspirate de basme/povesti celebre) sint (preponderent) de provenienta straina (ecranizari, jocuri pe calculator etc.) sau autohtone (dramatizari, adaptari pentru scena) – acestea din urma, de regula, „ingropate” de prejudecati, de lipsa de fonduri / de mijloace adecvate, ca si de disfunctionalitatile din sfera artei spectacolului. Mass-media vehiculeaza informatii despre domeniul in discutie doar ocazional(-festivist), superficial si aproape niciodata realmente aplicat la obiect. 

      In acest peisaj amorf si confuz, marele public raspunde cum e si firesc: aleatoriu – ratind (desi nu din vina-i proprie; de asemenea, fara sa constientizeze) o „valenta” (importanta) de racordare la sistemul valorilor culturale universale. In lipsa unei comunicari-colaborari (veritabile si eficiente) a principalilor factori din educatie si cultura, pe fondul unor masive si insuficient prelucrate/adaptate importari/„implementari” (de multe ori derutante – chiar traumatice) de principii, metode si structuri definite si exploatate cu succes in alte spatii cultural-geografice (cu traditii si intemeieri cvasi-inexistente in arealul romanesc), elitismul gaunos asociat cu absenta surprinzatoare a unei elementare cunoasteri a literaturii pentru copii (ba, mai mult, cu absenta prizei la „fenomen”), absenta criteriilor ferme si corent coroborate in cadrul ofertelor educational-culturale conduc publicul din Romania (copii si adulti, deopotriva) catre o „imposibila” (= inacceptabila) optiune, concomitent rizibila (caci „ireala”) si revoltatoare (caci nedreapta): statiile (vai!) obligatorii din colbuitele liste de lecturi (transmise, prin intermediul/cu autoritatea scolii, ca niste sfinte moaste, de la o generatie la alta – in ultima vreme, cu minime, stingace, oportuniste si patetice amendari) sau spectacularele produse de consum, intens (si cu pricepere) etalate (eventual, cu girul/sub marca unor staruri fanate-odinioara-sulfuroase-acum-reformate) in fata ochilor ebluisati ai unor potentiali receptori dornici de aventura, miscare, viata. 


HPS.ro: Web Design | Papetarie | HPS.ro: Optimizare Site