Dumitru Bortun

Titlul susţinerii: "Cultura “n+1” şi unificarea culturală a Europei"

 

    Instituţie reprezentată: Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice "David Ogilvy", SNSPA - Bucureşti

    Reprezentanţi: Dumitru Borţun

    Profesie / Titlu universitar: Conferenţiar Lector Universitar / Presedintele Asociatiei Romane a Profesionistilor in Relatii Publice

   

    Secţiune: Relaţii publice

    Ziua sustinerii: Sâmbătă 14 mai

    Rezumat: 

    Orice act de comunicare este un act intercultural, căci orice individ este purtătorul, reprezentantul, mesagerul şi prizonierul unei culturi. Intr-o astfel de abordare devine centrală problema depăşirii barierelor de comunicare în direcţia unei comunicări autentice. Ea a fost abordată ca problemă practică de Fred L. Casmir şi Nobleza C. Asuncion-Lande, în studiul “Intercultural Communication Revisited: Conceptualization, Paradigm Building, and Methodological Approaches” (în “Communication Yearbook”, 12/1990, Univeristy of Kansas, pp. 278-309). Unghiul din care Casmir şi Asuncion-Lande atacă problema este cel al respingerii dominaţiei/aservirii culturale; ei încearcă să găsească oportunităţile pentru dezvoltarea mutuală a unor culturi aflate în interacţiune proximală. Noutatea pe care o aduc stă în faptul că modelul lor este formulat în termenii paradigmei “şi-şi”; prin aceasta, ei depăşesc limitele tot mai evidente ale multiculturalismului şi interculturalismului, care rămân cantonate în paradigma lui “sau-sau”, pe care o consider co-generatoare a conflictelor identitare ce au traversat istoria de până acum (inclusiv istoria Europei). Principala concluzie a analizei lor este că datorită capacităţii de a sintetiza, capacitate specific umană, este posibilă construirea unor situaţii concret-istorice în care comunicarea interculturală să nu se reducă la un simplu import/export de valori şi simboluri. Astfel de situaţii sunt descrise cu ajutorul conceptului de “a treia cultură”.

     Ideea celei de a treia culturi are meritul de a anunţa o nouă paradigmă, în care participanţii la comunicare sunt constrânşi să se angajeze la îndeplinirea unor sarcini comune, fiind obligaţi să-şi adapteze referenţialele mutual şi “din mers”, în chiar procesul comunicării. Rolul specialiştilor în comunicare este de a facilita ajustările reciproce ale culturilor aflate în situaţia “sarcinii comune” (Casmir & Asuncion-Lande), de a înregistra progresele obţinute şi de a-i ajuta pe participanţi să le conştientizeze.

     În condiţiile unei Uniuni Europene lărgite, “sarcinile comune” se vor multiplica inevitabil, iar imperativele culturale ale acestora vor deveni tot mai evidente pentru europeni. La conştientizarea mai rapidă a acestor imperative poate contribui substanţial comunicarea socială, standardizată în termenii ingineriei sociale. O astfel de inginerie există; ea se numeşte Public Relations.