Mireille Radoi

Titlul susţinerii: "Public şi privat, amatorism şi profesionalism în editarea de carte"

    Instituţie reprezentată: Tritonic
   Reprezentanţi: Mireille Rădoi 
    Profesie / Titlu universitar: 
   
    Sectiune: Comunicare şi societate
    Ziua sustinerii: Sâmbătă 14 mai

     Rezumat:
1. Identitate si cultura

      Integrat productiei industriale, fenomenul reproducerii, al multiplicarii tehnice a culturii tinde sa devina o lume suficienta siesi: un sistem care-si impune existenta si care îsi clameaza legile. “Descoperim ca lucrurile nu exista prin sine, nici prin apartenenta lor la vreo realitate superioara, nici prin valori care sa le fie intrinseci si nici prin identitatea lor, ele exista doar în masura în care fac parte din procesul comunicarii” (René Berger, 1978).

      Marea schimbare consta în deplasarea de la cultura traditionala spre “un nou complex”, o noua realitate care se numeste cultura de masa si care produce consecinte nu numai asupra difuzarii, dar si asupra elaborarii comunicarii. Cultura – capital, caracterizata de polaritatea spirit cultivat – spirit cultivator, este depasita de modelul impus de tehnica, particularizata de asimilarea comportamentului de masa, de constiinta amalgam care unifica în plan mental unicul si multiplul, identicul si diferitul, directul si indirectul etc.

      Pâna nu demult, lumea se baza, pe de o parte, pe perceptia lucrurilor, pe prezenta lor directa, pe contactul unic cu ele, iar pe de alta, pe primatul conceptului care asigura o împartire în obiecte regulate, distincte, în idei si categorii. În locul acesteia, se afirma din ce în ce mai mult un câmp de schimburi permanente care ne scapa, cu atât mai mult cu cât nici nu avem termeni ca sa-i desemnam. Tranzitia ni se pare revelatoare pentru a surprinde cu claritate conotatiile specifice unei noi paradigme culturale, marcate de rolul primordial si decisiv al comunicarii mediatice. Transpare si demersul investirii reproducerii cu functie ontologica autonoma sau cvasi-autonoma. Acesta se rasfrânge, pe de o parte în tendinta devalorizarii functiei referentiale originare, pe de alta parte, în tendinta estomparii esentei ontologice a realitatii primare semnificative. Transpare, totodata, o acuta constiinta a schimbarii culturale precipitate, secundata de sentimentul neputintei de adaptare.

     Schimbarea structurii se prezinta sub semnul mutatiei, notiunea de ruptura fiind mai importanta decât cea de tranzitie; orice structura este considerata tot mai mult ca o structura provizorie sortita schimbarii; orice structura capata un caracter experimental si explorator; “experimentalul” nu mai este considerat drumul spre fapt, ci devine el însusi fapt: epoca noastra devine veacul constiintei zdruncinate, tocmai ca o consecinta a neputintei de adaptare adecvata.

     Ceea ce ni se pare amendabil este tendinta de generalizare, de universalizare si absolutizare a impactului mass media în orizontul culturii, implicit minimalizarea determinantelor de ordine politic, social si axiologic în aplicarea mecanismului de transformare, de reconfigurare a culturii contemporane. Or, astazi nu mai poate fi ignorat faptul ca orizonturi culturale diferite, traduse în strategii culturale diferite, îsi subordoneaza procesele de elaborare, de transmisie, de prelucrare si de asimilare a informatiei, ceea ce conduce la consecinte directe în sistemul organizarii si al functionalitatii comunicarii de masa. Receptorul culturii contemporane devine în asemenea împrejurari un “afazic cultural”, potrivit expresiei lui George Calinescu, o victima inocenta a informatiei agresive si acapatoare.

     Cadrul institutional si ideologic al culturii s-a modificat radical gratie comunicarii, cultura de masa definind noul tarâm atins în odiseea milenara a culturii, marcat de triumful comunicarii si, în consecinta, de sfârsitul sciziunii produsa prin cultura elitara. Instrumentul de forta al culturii de masa îl reprezinta ansamblul mass media, mai precis televiziunea, care transpune în real notiunea de “comprimare spatio-temporala”.

    Revolutia culturala aminteste prin amploare de aparitia crestinismului în ultimele zile ale gloriei romane. Culturile sunt, prin definitie, exclusiviste si subliniaza diferenta. Ele nutresc sentimentul identitatii. Exacerbând aceasta dimensiune, totul degenereaza în fanatism. Nu exista cultura cu majuscula, ci numai culturi diverse, variate, întotdeauna la plural.

    Globalismul nu poate fi înteles în termenii unei noi ordini; el aspira la un obiectiv mai realist si mai fezabil: coerenta. Mersul sau nu este determinat, ci contigent, rezultând dintr-o experienta, din încercari si erori, ce pot aparea haotice.

     Actualele realinieri culturale produc o societate globala lipsita de structura si ordine, oscilanta între fortele permanentei si cele ale schimbarii, ale traditiei si inovatiei. Puse în practica pe scara globala, fortele de omogenizare culturala întâlnesc o diversitate de ideologii si traditii care produc o gama de dialoguri eterogene: atât timp cât programele de televiziune, filmele etc. nu îi transforma pe consumatorii individuali în manechine pasive, puterea de a transmite informatii la nivel mondial nu stimuleaza nici ea imitarea sau conformismul cvasi-automat.

    Culturile pot opune rezistenta, contestând formula civilizatiei unice, indicând calea fragmentarii pe criteriile biologice ale afinitatii de grup si comunitate. Entitatile culturii sunt numeroase, fragmentate si întrepatrunse, determinate de traditie, credinte, asemanare si solidaritate locala. Cu cât sunt mai multe, cu atât pretentiile lor hegemonice scad.

   Cultura satisface nevoia de apartenenta. Se neglijeaza însa un corolar al identitatii culturale. Identitatea este asigurata de specificitate. Din specificitatea culturilor rezulta varietatea lor. Din functia identitara decurge propensiunea culturilor spre fisiune si farâmitare. Ele se multiplica prin diviziune. Contactele culturii nu trebuie sa conduca la sincretism, fenomen necreator. Pur si simplu ea conduce la comunicare, o relatie dramatica în care fiecare îsi exprima cultura sa.

   Nu insistam asupra faptului ca lumea nu mai este aceeasi dupa aparitia calculatorului, aceasta prelungire tehnica a memoriei si intelectului uman. Asociat telefonului, devenit si el digital, computerul produce (împreuna cu satelitii) revolutia în telecomunicatii. Individul este conectat la reteaua universala de indivizi, institutii, surse de informare, documentare etc. printr-un ecran fara vize, aprobari, treceri de frontiera, deplasari costisitoare. Globalizarea este, pâna la un punct, cvasi-libera si cvasi-gratuita.

    Astazi, într-un sistem globalizant de informare, jeans-ul si rock-ul sunt însusite mai repede de tineri decât orice alta meserie tehnica. Axa culturii se preteaza la o interpretare spectrala: elementele ei se disting prin lungimea de unda în materie de subiectivitate sau obiectivitate, prin vocatia locala sau universala si prin rata inovarii: traditionalism versus modernism.

    Cultura media este cultura industriala organizata dupa modelul productiei în serie si este menita unui public larg, în functie de tipuri, care respecta formule, coduri si replici conventionale. Astfel, devine o forma de cultura comerciala, iar produsele sale devin marfuri care încearca sa atraga profit, fiind fabricate de corporatii interesate în acumularea de capital. Tinteste catre publicul larg astfel încât trebuie sa intre în rezonanta cu temele si preocuparile curente, caci acest gen de cultura este de actualitate, oferind hieroglife ale vietii sociale contemporane.

    Este dificl sa sustinem ca putem dobândi o întelegere suficienta a proceselor complexe impuse de realitati între care se situeaza cultura de masa, pentru o potentiala interventie efectiva. Cultura de masa este, indiscutabil, o cultura medie (v. Edgar Morin, L’Esprit du Temps, 1962). Dar si o cultura media. Produsele media suporta, prin industrializarea productiei si generalizarea consumului, o definitie negativa si globalizanta, încarcata peiorativ. Afirmata concomitent cu decaderea culturii clasice, noua cultura (mediatica) pare nu doar a o concura, ci chiar a înlocui cultura clasica. Beneficiind de costuri de acces în scadere, preluând elemente facile, vandabile, acceptând standardizarea si impunând drept criteriu valoric logica profitului, cultura mass media este – cum multe voci, unele autorizate, sustin – “un surogat”. Astfel încât, pe buna dreptate, ne putem întreba: este ea o noua cultura sau doar o alta tehnologie a comunicarii culturale?

    Incertitudinea ramâne cuvântul de ordine al momentului si fiecare cauta principiile de baza, liniile directoare care i-ar permite cartografierea mutatiei actuale si întelegerea sensului de evolutie în acest mileniu.

 

2. Sistemul capitalist de productie si profesionalizarea

            Productia industriala de carte a aparut în perioada cristalizarii relatiilor de productie de tip capitalist, mai precis: dupa revolutia burgheza din Anglia (1642). Mecanizarea tiparului prin folosirea primelor motoarea a crescut tirajele care, la rându-le, au cerut constituirea unor canale institutionale de distributie. Concomitent, inventându-se sistemul de „postalion”, s-au marit considerabil atât viteza necesara deplasarii între localitati, cât si cantitatea de marfa transportata în vederea comercializarii.

            În acest context, pe „scena cartii” a intrat un al trilea actor menit sa intermedieze calea ideilor între autor, tipograf, librar si cititor: editorul.  Deodata cu aparitia tehnologiilor care au permis elaborarea unor tiraje „de masa”, cartea devine un bun comun, un produs de piata care a fost nevoit sa se supuna legilor economiei concurentiale.

            Continutul cartilor, dar si forma acestora – ca obiecte – sunt impuse, într-o masura covârsitoare, de comporatmentul si exigentele cumparatorilor. Actualmente, vânzarea de carte presupune un marketing agresiv si metode de influentare, modelare, chiar „creare” a cererii. Pe scurt: o profesionalizare a ciclului de productie si distributie de carte. Câta vreme o editura este o societate comerciala, dincolo de selectia valorica pe care o propune spre socializare prin strategia de selectie a titlurilor, ea trebuie sa aiba ca finalitate obtinerea de profit din desfasurarea acestei activitati de productie si desfacere.

            Editorul, la fel de îndragostit de carte ca si autorul, ca si cititorul... , este nevoit sa treaca dincolo de mit, sa relationaze cu acest minunat vehicul al ideilor privindu-l si dintr-o ipostaza deloc prozaica: ca marfa. Editorul este prin raportarea la carte, într-un fel de dependenta mutuala mai accentuata decât toate celelalte verigi – autor, cititor etc. – el traieste din aceasta afacere, care îi marcheaza decisiv stilul de viata.

            Pe lânga menirea cultural educativa a cartii, acest produs comercial a iesit din spatiile care îi erau destinate exclusiv – ne referim mai ales la librarii. Astazi exista stand de carte aproape în orice market, la departamentele de muzica, papetarie sau foto, la chioscul din gari si aerogari, la colt de strada sau în statiile mijloacelor de transport în comun. Exista însa si târguri speciale, dedicate întâlnirii dintre cei care le scriu, cei care le materializeaza si cei care le cumpara / citesc.

Scopul principal al editurilor este vânzarea de carte în conditii financiare avantajoase. Rabatul oferit librarilor variaza între 20% (rar), 35 ori 40% sau chiar 50% din pret, plata efectuându-se „pe masura vânzarii”, prin inventarierea stocului la perioade stabilite de comun acord, „la termen” fix pentru toata marfa comandata, iar în cazul volumelor foarte vandabile, „pe loc”, adica la livrare.

            Lungimea si complexitatea lantului de verigi interpuse între momentul investirii banilor în contractarea titlului, productia de carte si achizitionarea ei de catre librarii, apoi de catre cititori – pentru ca, finalmente, uneori si dupa un an, banii sa se întoarca la editor face dificila afacerea cu carte, însa impune exigente dintre cele mai drastice. Concurenta intensa (peste 10.000 de titluri pe an, peste 9.000 de edituri înregistrate, dintre care mari case de editura ce produc mai mult de un tiltu pe zi) determina ca reclama sa fie extrem de importanta în dinamizarea vânzarii.

De asemenea, este necesara respectarea unor standarde calitative în conceperea si realizarea obiectului carte.            Raportul dintre pret si maniera în care toate elementele compun „o carte” trebuie sa fie optim: conceptia grafica armonioasa, formatul cartii, materialele folosite (carton, hârtie, cerneala, termoclei etc.), resursele tehnologice si costurile de productie.

Propunem o formula de parteneriat public privat, de co-editare a unui veritabil ghid care sa configureze câteva dintre reperele de profesionalism în domeniul productiei de carte, un „regulament” autoimpus editorilor, care sa contina standarde integrative ale breslei (a se vedea în anexa). Momentul integrarii în U.E. este aproape, iar o constiinta profesionala a celor care activeaza în productia de carte nu ar face decât sa faciliteze dialogul, sa protejeze interesele editorilor români si sa promoveze valorile acestei culturi în marea familie de care apartine.

 Bibliografie:

Chirazi Gianina, Identitate, cultura, comunicare – „Psihosociologia. Mass-media”, nr. 4/2003.
Labarre Albert, Istoria cartii, ed. Institutului European, Iasi, 2001.
Olteanu Virgil, Din istoria si arta cartii, ed. Enciclopedica, Bucuresti, 1992.
Schuwer Philippe, Tratat practic de editare, ed. Amarcord, Timisoara, 1999.
Turabian, Kate L. – A Manual for Writers of Term Papers, Theses, and Dissertation, The University of Chicago Press, Sixth Edititon, 1996.
 

 

ANEXA

     -  GHID PRACTIC DE EDITARE    –

 

1. În loc de introducere: cine sunt autorii, dar cititorii?

 

PARTEA ÎNTÂI
2.      Editorul ca actor social

2.1. Definitii

2.2. Status – rol

2.3. O prospectiva normativa

3.      Editorii si editura

3.1.Inovatia: noi autori, noi forme de prezentare, noi tehnici de productie

3.2.Finantarea si gestionarea crizelor: finantarea în avans; achizitii carti; difuzarea propriu-zisa; recuperarea investitiilor

3.3.Marketing: promovarea stocurilor; relansarea titlurilor „obosite”; mijloace de promovare,  noi directii de dezvoltare

 

PARTEA A DOUA
4.      Repere din istoria cartii

4.1.Inventarea hârtiei

4.2.Tehnici de scriere si multiplicare

4.3.Inventarea tiparului

4.4.Cartea legata

4.5. Aparitia meseriilor derivate (autor, editor, tipograf si librar)

4.6. Institutia cenzurii

5.      Cartea din România

5.1.Evolutia de pâna în 1945 (cartea veche, primele edituri, aparitia colectiilor)

5.2. Cartea în comunism

5.3. Dupa 1989 (esecul literaturii de sertar, trenduri actuale)

6.      Tipuri de carte

6.1. Probleme de taxonomie

6.2. Clasificarea noastra (lucrari stiintifice, romane, nuvele si poezie, enciclopedii, dictionare, manuale, carti practice, ghiduri, atlase, albume, monografii, editii bibliofile si cartea de buzunar, dramaturgie si cinematografie, critica si eseistica etc.)

6.3. Criteriul productiei în clasificare (tipuri de coperte, de legare)

6.4. Manuscrise si editii

7.      Cartea ca obiect – probleme de productie

7.1. Pregatirea fabricatiei

7.1.1.      Comanda, fisa cartii, ante-calcul, deviz final, preturi de vânzare

7.1.2.      Punerea în pagina: culegere, tehnoredactare, corectura, format, coperta

7.1.3.      Materialele: hârtie, carton, cerneala

7.1.4.      Pregatirea pentru si metodele de tipar: montaj, calcuri si filme, placi tipografice

7.2. Realizarea

7.2.1.      Pregatirea pentru si metodele de tipar: montaj, calcuri si filme, placi tipografice

7.2.2.      Tiparirea propriu-zisa: off-set plan sau rotativ, controlul tiparului, particularitati ale tirajului

7.2.3.      Finisarea: faltuire, adunare (formarea blocului de carte), brosare, rotunjire (debitare)

7.2.4.      Ambalarea

        7.3. Difuzarea (distributia)

7.3.1. Moduri de distributie (livrare directa, prin posta, talon de comanda, internet)

7.3.2. Controlul distributiei

7.3.3. Recuperarea banilor

7.3.4. Returul si recartarea

 

PARTEA A TREIA

8.      Actorii principali în regizarea unei carti

8.1. Autori, coordonatori si îngrijitori de volume

8.1.1.      Relatia cu autorii (identificarea, maniera de lucru, aspecte contractuale, lansari de carte)

8.1.2.      Coordonatorii si îngrijitorii de editie – medierea cu autori nevazuti

8.2. Staff-ul editorial

8.2.1.      Directorii (general, editorial, economic, de productie si cel de marketing)

8.2.2.      Redactor sef

8.2.3.      Echipa literara: redactor, traducator, lector

8.2.4.      Compartimentul grafic: secretar general de redactie (CIP, ISBN), tehnoredactor, grafician

8.2.5.      Alte personaje: fotograf, web designer-i, documentarist, informatician, consilier juridic

9.      Organizare si fluxuri

9.1. Cine conduce o editura

9.2. Logistica necesara

9.3. Proceduri

10.  Dimensiunea institutionala

10.1.                    Distribuitori de carte (librarii, en-gros-uri, supermarketuri)

10.2.                    Biblioteci si alte institutii care achizitioneaza carte (ONG-uri, departamente de stat)

10.3.                    Târguri de carte si expozitii conexe

10.3.1.  Nationale

10.3.2.  Internationale

10.3.3.  Expozitii conexe