Biografia unui festival internațional, independent, de literatură: FILB

Afis onlineDepartamentul de Științe ale Comunicării din Facultatea de Litere are plăcerea de a vă invita la o nouă conferință lunară miercuri, 7 decembrie 2016, în intervalul 18,00-19,30, în Sala “Cezar Tabarcea – Adela Rogojinaru”.

Conferința va fi dedicată unui subiect situat la intersecția mai multor discipline care se predau la programul de studii “Comunicare și Relații publice”: modul în care se construiește și se promovează un festival literar. Reflectorul va fi așezat pe Festivalul Internațional de Literatură București (FILB), ajuns anul acesta la cea de-a IX-a ediție.

În cei 9 ani de existență, FILB a reușit să aducă la București 114 scriitori din 25 de țări. Este singurul festival de literatură din România care a fost prezentat public la cel mai important eveniment de profil din lume, Edinburgh Festivals, în august 2015. În același an a fost recompensat cu premiul al II-lea la Gala Societății Civile.

Invitații conferinței sunt 2 dintre fondatorii festivalului: scriitorul Vasile Ernu și specialistul în comunicare, Oana Boca Stănescu. Moderator: conf. dr. Cristina Bogdan.

Fotografii:

Colocviul internațional în Studii Culturale şi Științele Comunicării – Teritorii, Granițe, Comunități. Reconfigurări identitare într-o lume (dis)continuă

Programul Colocviului – PDF!

PROGRAM CESI, în cadrul Colocviului Departamentului de Științe ale Comunicării

 

Departamentul de Științe ale Comunicării din cadrul Facultății de Litere a Universității din București organizează, în zilele de 4 şi 5 noiembrie 2016, Colocviul internațional în Studii Culturale şi Științele Comunicării, cu tema Teritorii, Granițe, Comunități. Reconfigurări identitare într-o lume (dis)continuă / Places, Boundaries, Communities. Mapping Identities in a (Dis)connected World / Territoires, Frontières, Communautés. Reconfigurations identitaires dans un monde (dis)continu.

Conferința propune o abordare plurală a noțiunilor de teritoriu, graniță, comunitate, precum și a relațiilor dintre ele. Cum se materializează aceste relații în cazul unui individ, al unui grup sau al unei mulțimi de emigranți? Ce fracturi sau transformări identitare se petrec în situația exilatului sau a refugiatului? Ce soluții de integrare construiește el sau ce variante i se oferă? Ce afirmă studiile despre istoria, rolul și efectele (re)trasării granițelor? Unde se situează într-o comunitate nouă un refugiat sau un exilat? Ce teritoriu ocupă el, dar discursul lui? Ce afirmă studiile despre fenomene culturale de graniță? Cum se (re)definesc comunitățile în urma apariției unor noi variabile? Poate dobândi străinul autoritate în spațiul care l-a primit cu mai multă sau mai puțină bunăvoință?

20161022__A3_Afis_Teritorii,-Granite,-Comunitati_300dpi

Aceste probleme sunt discutate în numeroase domenii – istorie, studii culturale, studii literare și lingvistice, religie, arte, științe politice și diplomație, în marketing cultural și în relații publice. Colocviul oferă astfel un spațiu generos pentru dialogul științific, organizat în jurul a trei axe care corespund domeniilor fundamentale științe umaniste și arte, științe ale comunicării, științe ale informării și documentării.

Conferința are drept punct de plecare simbolic cazul unei personalități a culturii vechi est-europene, Antim Ivireanul (cca. 1660, Iviria – 1716, Rumelia), și drept punct de sosire discursul identitar în Europa contemporană. Problema teritoriilor, a granițelor și a comunităților se regăsește în ambele puncte.

În lumea contemporană, înregistrăm un fenomen dramatic similar celui căruia i-a fost supus Antim Ivireanul – fenomenul dislocării și relocării persoanelor, implicit al resurselor economice, culturale sau religioase, din pricina unor abuzuri de putere. Istoria ne poate conduce de la cazul particular al unui creștin înrobit de otomani acum trei secole la fluxul de refugiați de astăzi. Drama dislocării, după 300 de ani, este aceeași. Condițiile diferă, și nu întotdeauna în favoarea lumii noi, nici în ce privește contextul refugiului dincolo de granițele țării de origine, nici drumul către un teritoriu mai sigur.

Pornind de la aceste premise istorice și culturale, în debutul evenimentului științific, personalități ale vieții academice românești și europene vor susține o suită de conferințe plenare: Prof. univ. dr. Vlad Alexandrescu (ex-Ministru al Culturii), Prof. univ. dr. Vintilă Mihăilescu (Director General al Muzeului Țăranului Român, în perioada 2005-2010 și întemeietor al Societății de Antropologie Culturală din România), Conf. dr. habil. Krisztina Horváth (Prodecan al Facultății de Științe Umaniste, Universitatea Eötvös Loránd, Budapesta) și Prof. univ. dr. Emil Ionescu (Decan al Facultății de Litere, Universitatea din București).

Ediția din acest an reunește peste două sute de cercetători și cadre didactice din mai multe centre universitare din România, Franța, Ungaria, Germania, Spania, Belgia, Suedia, Turcia, Republica Moldova și Republica Kirghiză.

Colocviul beneficiază de sprijinul unui important partener (Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”), de susținerea financiară a unui sponsor care a contribuit substanțial la buna desfășurare a mai multor ediții ale acestui eveniment științific (Grup Renault România) și de promovare cu ajutorul partenerilor media (revista „Observator cultural” și site-ul bookaholic.ro).

Ceremonia de deschidere a colocviului, urmată de lansarea volumelor ediției anterioare (Călători și călătorii. A privi, a descoperi, vol. 1 și 2, coordonate de conf. dr. Cristina Bogdan şi lect. dr. Silvia Marin Barutcieff, și Călătoria cărții. Itinerar prin lumea informației, coord. științific, conf. dr. Cristina Popescu, coord. responsabil, asist. dr. Gabriela Jurubiță și redactor responsabil, lect. dr. Simona Fortin), va avea loc vineri, 4 noiembrie 2016, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” (strada Calea Victoriei, nr. 88), iar lucrările în secțiuni paralele se vor desfășura în incinta Facultății de Litere (strada Edgar Quinet, nr. 5-7), în zilele de 4 și 5 noiembrie 2016.

Barem Relatii Publice licenta septembrie 2016

Barem de corectare la proba RELAŢII PUBLICE

5 septembrie 2016

 

  1. Comparaţi principalele modele ale planificării în relaţiile publice. Interpretaţi critic  strategiile utilizate şi evaluaţi impactul public din perspectiva aspectelor creative şi de originalitate ale campaniilor studiate

 

Enumeraţi, definiţi şi comentaţi principalele modele ale planificări:  managementul prin obiective şi modelul strategic ………………………………………………………………….2p

Asemănări şi deosibiri între cele două modele …………..……………………………..……2p

Interpretarea critică a strategiilor utilizate ……………………………………………..……2p

Evaluarea  impactului cu exemple din campaniile studiate …………………………..……..2p

Coerenţa argumentării, proprietatea termenilor, stilul expunerii ……………………………………..1p

TOTAL…………………………………………………………………………………………………………..9p

Bibliografie minimală: Adela Rogojinaru, Relaţii Publice. Fundamente interdisciplinare. Tritonic 2010, pp 78-83; Dennis Wilcox et alli, Relaţii Pulice. Strategii şi tactici. Curtea Veche, 2009, pp. 144-168

  1. Pe baza bibliografiei de examen, enumeraţi şi comentaţi modelele teoretice ale relaţiilor publice aplicabile unei organizaţii şi argumentaţi evoluţia managementului strategic al unei organizaţii, la alegerea dvs., cu aspecte de programe şi campanii din literatura de specialitate.

 

Enumerarea şi comentarea principalelor modele în funcţie de organizaţie: corporativ-privat, public, politic, ONP ………………………………………………………………………………………………..3p.

Argumentarea evoluţiei managementului strategic al unei organizaţii, la alegerea dvs           ………………………………………………………………………………………………………………………………2p.

Prezentarea aspectelor de programe şi campanii din literatura de specialitate

………………………………………………………………………………………………………………………………3p.

Coerenţa argumentării, proprietatea termenilor, stilul expunerii ………………………………………………….…………………………………………………………………… 1p.

TOTAL…………………………………………………………………………………………………………………….9p

Bibliografie: Adela Rogojinaru, Relaţii Publice. Fundamente interdisciplinare. Tritonic 2010, pp 107-114; John Bryson, Planificarea strategică pentru organizaţiile publice şi non-profit. ARC 2002, pp. 116-170; Sandra Oliver, Strategii de Relaţii Publice, Polirom 2009, pp. 35-41

 

NOTĂ: Se acordă un punct din oficiu.

 

Barem comunicare licenta septembrie 2016

Barem de corectare la proba COMUNICARE

5 septembrie 2016

 

  1. Pe baza bibliografiei de examen, prezentaţi schema proceselor de comunicare şi fenomenul bruiajului.

 

Perspectiva matematică a lui Claude Shannon şi Warren Weaver asupra comunicării…………………………………………………………………………………..1p

Definirea componentelor schemei……………………………………………………………3p

Definiţia bruiajului şi tipuri de bruiaj………………………………………………………1,5p

Autobruiajul………………………………………………………………………………..2,5p

Coerenţa argumentării, proprietatea termenilor, stilul expunerii…………………………………….……………………………………………………………………..1p

TOTAL…………………………………………………………………………………………………………..9p

 

Bibliografie: Mihai Dinu, Comunicarea. Repere fundamentale, Bucureşti, Algos, 2007, pp. 34-49.

 

  1. Pe baza bibliografiei de examen, prezentaţi modelul dramaturgic al comunicării.

 

Asemănări şi deosebiri între formele consacrate ale spectacolului dramatic şi activităţile cotidiene………………………………………………………………………………………………………………3,25p.

Zonele comunicării sociale………………………………………………………………………………………1,5p.

Rolurile contradictorii………………………………………………………………………………………………………..2,25p.

Informaţii complementare……………………………………………………………………………….1p

Coerenţa argumentării, proprietatea termenilor, stilul expunerii…………………………………….…………………………………………………………………… 1p.

 

TOTAL…………………………………………………………………………………………………………………….9p

 

Bibliografie: Mihai Dinu, Fundamentele comunicării interpersonale, Bucureşti, ALL, 2008, pp. 164-184.

 

NOTĂ: Se acordă un punct din oficiu.

 

Subiecte pentru examentul de licenta, septembrie 2016

Examen de licenţă, proba scrisă

Sesiunea septembrie 2016

 

 

Subiecte la disciplina Comunicare (se va trata un subiect, la alegere).

  1. Pe baza bibliografiei de examen, prezentaţi schema proceselor de comunicare şi fenomenul bruiajului.

 

  1. Pe baza bibliografiei de examen, prezentaţi modelul dramaturgic al comunicării.

 

 

Subiecte la disciplina Relaţii Publice (se va trata un subiect, la alegere).

 

Săptămâna DADA VIZUAL (20-25 iunie 2016)

Program Saptamana DADA VIZUAL – PDF!

DADA-online

În săptămâna 20-25 iunie 2016, are loc în București, cu ocazia centenarului Dada, o suită de evenimente culturale și științifice, care aduc alături oameni de teatru, de film, critici de artă și cercetători din România, Elveția, Marea Britanie, Germania, Franța, Italia, Belgia, Ungaria, China ș.a.

Săptămâna DADA VIZUAL este organizată de Centrul de Excelență în Studiul Imaginii CESI, în colaborare cu Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, Muzeul Național de Artă al României, Teatrul UNTEATRU București și Arhiva Națională de Filme − Cinemateca Română.

 

Conferinta “Presa corporațiilor, presa statului. Dar presa cetățeanului?”

Afis 19 mai 2016, Dragoș PătraruDepartamentul de Științe ale Comunicării are plăcerea de a vă invita joi, 19 mai 2016, ora 18, în Sala de Consiliu a Facultății de Litere, la o nouă conferință lunară.
De data aceasta, invitatul este un alumn de succes al programului nostru de studii (CRP), jurnalistul Dragoș Pătraru (prezentatorul și producătorul emisiunii “Starea Nației”, TVR 1), iar tema conferinței se construiește în jurul unei întrebări: “Presa corporațiilor, presa statului. Dar presa cetățeanului?”